"Istorii si personaje"

Snow Day

Parintii mei stau intr-o casa. (D’oh !) Adica o casa-casa, pe pamant; o casa veche, cu mai multe intrari, si total ne-modernizata, prin urmare si neprietenoasa. N-am avut baie in-doors pana cand eram eu in liceu; si cam tot pana atunci am avut soba cu lemne in casa. Dar si dupa aia, cum baia era „atasata” la camera de zi care functiona si ca si dormitorul alor mei, iar camera mea si a sora-mii era la intrarea urmatoare, pe timp de iarna lucrurile erau tare complicate. Pulovere, caciuli, fulare si ocazional geci sau paltoane erau puse in functiune pentru transbordarea mea si a sora-mii in apartamentele noastre particulare, mai ales in urma unei bai, nu neaparat fierbinti.
Curtea ingusta era salasul vifornitelor, sosite desigur de la rusi si care inghetau apele, la propriu. Friguri mai mari ca la mine acasa, la mine in curte, rar am intalnit. In aia 3-4 metri latime, se adunau niste troiene in vremea copilariei mele in care mi se duceau picioarele adanc. Tin minte ca intr-un an, cu zapezi multe si mari, tata reusise sa stranga zapada de prin curte intr-un fel de deal in petecul de gradina din fundul curtii. Ce de-a rost si-a avut sania in anul ala…
Cred ca am ramas cu sechele. Chiar daca aveam casa in mijocul orasului, literalmente, intotdeauna mi se parea ca-s in mijocul campului. Aerul era rece si il simteam inghetat direct in gat, cand respiram – cauza multelor si repetatelor guturaiuri din fiecare an. Imi taia si respiratia si oasele – si nu e nici cea mai mica exagerare in afirmatia asta. Chiar si mai incoace, cand iernile n-au mai fost asa de ingrozitor-oribile, frigul tot imi taia oasele. Drept care m-am ales cu o forma incipienta de reumatism.
Cum va spun, toate senzatiile legate de frig imi sunt cunoscute indeaproape. Stiu pana si mirosul de aer inghetat, parca amestecat cu fum, care se intampla cand e ger mare. Il pierdusem intr-o vreme, chiar uitasem de el. Dar anul asta, intr-o noapte cu luna plina, cer senin si un ger de inghetau pietrele, fix cand plecam de la biroul meu care e in mijlocul orasului, dar aproape in camp, m-a prins de narile inghetate si m-a trimis inapoi in cu 20 de ani. Sau asa ceva.

Nu stiu ce mi-a trebuit sa ma duc azi la serviciu. E un fel de-a spune – stiu, ca altfel nu m-as fi miscat de-acasa, in ciuda prognozelor meteo si a realitatilor din teren – ca doar am si eu ferestre si pot vedea ce se intampla in strada. Dar aveam treaba, asa ca m-am dus. Ma pregatisem mental sa ma duc cu metroul, dar am incercat totusi la taxi si am avut noroc – unul din soferii mei obisnuiti a venit sa ma ia 🙂
Am mers chiar bine, pana ne-am impotmolit la 50 de metri de birou. Deci am luat-o la picior pentru restul distantei si dati-mi voie sa va zic ca a fost… intens ! Zapada viscolita se pusese pe tot restul distantei in straturi variind de la 10 la 30 de centimetri. Cand am ajuns in birou deja ma apucase panica, mai ales ca am stat 5-10 minute la usa incuiata a cladirii, pana a venit portarita de undeva sa-mi deschida. Cum o sa mai reusesc sa plec ? Cum, cand deja era foarte multa zapada si ningea viscolit in continuare. Am avut destul de treaba, si as mai vi avut, dar la 8 am plecat fiindca altfel cred ca nu mai ieseam de-acolo. Portarita mi-a zis ca face tura dubla, fiindca omul care trebuia sa o inlocuiasca nu putea ajunge sa o inlocuiasca.
Cand am plecat m-am gandit eu bine si am luat-o pe partea cealalta a cladirii. Unde n-am reusit sa intru in zapada decat pana la genunchi.

Maine scolile si gradinitele sunt inchise. Pun pariu ca la noi in curte nu o sa se sinchiseasca nimeni sa deszapezeasca. Si oricum ar trebui vreo 20 de oameni, sa munceasca 4-6 ore ca sa scoata locul la lumina. Si totusi, maine o sa ma duc la serviciu. Life sucks.

Anunțuri

Discuție

3 gânduri despre &8222;Snow Day&8221;

  1. sorry for you… si eu sunt fff friguroasa si iarna asta parca nu se mai termina
    oricum, la Bucuresti a fost foarte rau anul asta

    Scris de Ana | 16 Februarie 2010, 2:15 pm
  2. Altfel, cum esti „sis”?:)

    Scris de Elena | 17 Februarie 2010, 8:30 pm
  3. Ana, cu mare intarziere confirm – chiar a fost foarte rau 🙂 Acuma, slava cerului, e mai bine…

    Elena – am fost si mai bine de-atat 😦 too much work, really

    Scris de Rita | 24 Februarie 2010, 1:03 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: