"Istorii si personaje"

Motion sickness

Nu mai stiu de unde a pornit si nu e imposibil sa fie doar ceva contextual. Dar de la o vreme mi se face rau de la mersul cu taxiul. Stiti, cum i se facea rau lui Penelope in „Woman on Top” daca nu era ea la volan.

Dar nu e asta, fiindca nu mi-e tot timpul rau. Aici intervine contextul. Mi-am luat acum ceva vreme un telefon destept, care e asa destept ca are internet pe el si pot imi satisfac dependenta verificand (a se citi „spionand”) cate in luna si in stele pe retelele unde am eu conturi. Asta e scopul primordial, restul ca mai citesc un mail, ca ma pot orienta in spatiu sau ca pot sa gasesc informatii vitale fara ajutor in timp tare scurt, astea sunt cu totul neglijabile :P.

Asa ca dis de dimineata, pe la 10, fara macar sa fi baut cafeaua de trezire, ma si vezi in taxi gadiland ecranul telefonului destept, in cautare avida de informatii din vietile semenilor mei. La fel, seara tarziu abia iesita din birou, abia stins ecranul computerului, ca ecranul telefonului destept imi face cu ochiul.

Pana la telefonul destept, timpul in taxi era timp mort pentru mine. Nu pot sa citesc in masina, nici la drum lung, din cauza apropiata cu subiectul de fata. As putea vorbi la telefon – macar si pentru telefoane de verificare cu prieteni si familie. Dar mie oricum nu-mi place sa vorbesc la telefon si vorbitul in spatiul public mi se pare cam nepoliticos. Vorbitul intr-un spatiu public mititel, care contine un public de o persoana cu urechea palnie la conversatia ta e de-a dreptul exhibitionism.

Timpul in taxi era timp de meditatie, ganduri grele despre ziua care tocmai incepe sau tocmai se termina, intrare „in the mood” pentru munca sau pentru odihna, verificat peisajul urban, absorbit starea emotionala, nu intotdeauna pozitiva, a soferului de ocazie, scris in gand posturi pe blog care n-aveau sa vada vreodata lumina internetului, etc etc. Pricepeti, timp mort.

Ei, telefonul destept a omorat timpul mort – sau promitea sa o faca.

Dar natura potrivnica… Ca si acum multa vreme cu cartile in microbuzul de 2-3 ori pe an inspre si dinspre orasul natal, am constatat ca mi-e greu spre imposibil sa citesc de pe telefonul destept in taxi. Nu se intampla chiar de fiecare data – mai degraba seara, cand sunt foarte obosita, din care cauza ma gandesc ca asta ar putea fi o circumstanta agravanta.

Dar la fel de bine poate sa fie starea drumurilor, aparent chiar atat de proasta pe cat ni se pare tuturor. Desi traseul meu zilnic e rezonabil de central si strazile rezonabil de bune. Si chiar daca protestati, va sfatuiesc sa incercati si strazile din orasele de provincie, fie ele si foarte mari – cum am experimentat eu azi, de ma simteam intr-o caruta trasa de cai naravasi si cu osiile (oare?) balanganitoare.

Ar mai putea fi si starea suspensiilor masinilor cu care circul (oare? ma pricep la masini la fel de mult ca la carute); de exemplu, unuia din taxiurile cu care am umblat azi in Iasi ii tremura volanul de-a dreptul si nu ramanea nici macar 5 secunde in pozitia in care mainle agitate ale soferului il tot trageau. Desi marea majoritate a masinilor de la firma cu care merg au mai putin de 5 ani si sunt masini adaptate la traseele si spatiul carosabil bucurestean (Logan, mandria tarii).

Ar mai putea fi si stilul smuls de conducere al multor taximetristi de Bucuresti. Doamne, zici ca-s la raliu cu totii, mai ales de cand traficul s-a mai aerisit un pic. Nu o data i-am zis cate unuia „Nu va suparati, si io ma grabesc, da’ parca as vrea sa ajung acasa, nu la spital”. Trag de volanul ala in toate partile si schimba vitezele de parca maneta aia ar fi un facalet in ceaunul cu mamaliga – doar-doar mai castiga 2 centimetri in trafic.

Unul pe care l-am nimerit de 2 ori intr-o saptamana, dupa ce prima data m-am tinut inclestata de portiera fiindca aveam senzatia ca ori o sa dau cu capul de scaunul din fata, ori daca se chinuieste mai tare o sa ies prin parbriz de-a dreptul, si pan’ la urma i-am zis s-o lase mai moale cu viteza, asta carevasazica imi zice de cum ma urc „mergem tot asa, mai incet, doamna ?”. Afurisitul.

Unul care m-a hurducat intr-o dimineata chioara de devreme ce era in drumul spre aeroport i-am zis „nu va suparati, is si eu un om, nu un sac cu cartofi”. Ala macar a avut bun simt si s-a scuzat temeinic.

Ultimul vitezoman m-a prins cu telefonul in ochi intr-o seara. Cum ziceam, ori unde eram obosita si ma durea un pic capul – si ochii, de la calculator – si cititul in ecranul mititel, in inuneric numai bine nu-mi facea, ideea e ca nu trecusem de primul sfert al drumului ca simteam ca se invart taxiul si strada cu mine. Aveam si stomacul agitat de la cam multa cafea (eram chiar in primele zile dupa concediu si adaptarea la ritmul obisnuit cam grea). Asa ca ma simteam ca si cum as fi facut curse cu liftul in sus si in jos intr-o cladire foarte inalta. Stomacul pendula intre cavitatea toracica si cea abdominala (poate sa fie anatomic imposibil, eu asa simteam).

Asa ca pana la urma, cand treceam in goana peste Magheru ca sa intram pe Maria Rosetti, i-am zis sa mearga mai domol. Si unde nu ma trezesc ca pufneste in ras “cum sa merg incet ??! eu nu pot sa merg incet, de la natura, doamna ! Ia uite cum e semaforul verde si eu sa nu merg repede sa il prindem ??!” Hai nu ma-nnebuni. Stii cum e cu semafoarele astea, neica ? Se pune verde, dupa care se pune rosu, dupa care, ce sa vezi, iar se pune verde. Acuma imi era si rau si imi si sarise tandara – eram aproape un monstru. Zic: “Avem 2 optiuni: ori mergeti mai incet si ma duceti la destinatie in buna pace, ori dvs. alergati dupa semafoare si eu vomit in masina asta asa curata si frumoasa !”. Stiti cum s-a potolit ? Instant ! Aveam impresia ca stau pe canapeaua de-acasa, nu intr-o masina cu sofer turbat. Si de-al naibii: “vedeti ca se poate?”.

Ironia e ca peste doua seri iar am dat de el, si ce crezi ca-mi zice “mergem incet, domnita, sa stiti ca mi-e frica de treaba aia…”. HA !

Asa ca, vedeti, sunt cam nelinistita. Sa fie din cauza mea, sau nu prea ?

Chiar asa, sa am eu telefon destept si sa nu-l pot folosi chiar in situatiile in care as avea nevoie sau chef sa folosesc un telefon destept ?!

Anunțuri

Discuție

4 gânduri despre &8222;Motion sickness&8221;

  1. eu am experienta nasoala cu un taximetrist, care ne-a bagat (eram cu sotul in spate) in stalp..norc ca nu atras deloc de volan si a intrat frontal, am fost okay dar tare frica imi e acum de taxi.
    P.S: cumnatul meu a fost in tara anul trecut si a zis ca avea impresia ca toti taximetristii vor sa-l omoare

    Scris de ella | 25 Septembrie 2010, 1:39 am
  2. Ella, in afara de o frana prea brusca, din cauza altcuiva, care m-a dat cu capul de tetiera din fata si m-a lasat cu un genunchi dureros, nu pot sa ma plang de altceva. Din fericire.
    Dar stiu ca stilul de sofat al taximetristilor din Bucuresti nu e cel mai prietenos din lume. Si desi se spune ca soferii din Istanbul ne depasesc cu siguranta, experienta mea cu taximetristii de-acolo a fost foarte blajina 🙂

    Scris de Rita | 26 Septembrie 2010, 11:21 am
  3. Experiente neplacute cu taximetristi cred ca are oricine – chit ca tin sau nu de viteza (pentru ca eu de exemplu pot aminti cum e sa mergi inecat in fum de tigara ca n-a deschis geamul sau cum voia sa se opreasca sa puna benzina dar stand la coada si cu contorul ce ma taxa pornind – evident n-am fost de acord). La fel daca n-avem noi povesti – au prieteni (apropo de faza cu benzina pentru ca 2 prietene n-au vrut sa il lase pe un alt sofer sa faca acelasi lucru le-a lasat in mijlocul strazii. Evident ele i-au luat indicativul si facut reclamatie).

    Cert e ca am ajuns sa prefer sa merg pe jos sau cu mijloace de transport in comun decat cu taxiul.

    In cazul tau apropo de soferul pe care l-ai nimerit de mai multe ori, tot e bine ca si-a amintit si ca a doua oara a tinut cont de ce i-ai spus.

    Scris de Loredana | 26 Septembrie 2010, 11:35 am
  4. Loredana, adevarul e ca dat fiind ca merg cu taxiul macar de 2 ori pe zi, experientele neplacute sunt mai degraba putine 🙂

    Ma ingrijoreaza insa starea asta de rau asociata cu viteza – o fi chiar de la viteza, o fi de la telefon, o fi de la oboseala…

    Scris de Rita | 26 Septembrie 2010, 3:15 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: