"Cu cartea in brate", "Istorii si personaje"

With a little help from my friends

Nu-s sigura care a fost prima persoana pe care am considerat-o prietena. Posibil sa fi fost o fetita care, ca si mine, statea in casa bunicilor, mai incolo pe strada principala din satul alor mei. Aveam si o mica si draguta coincidenta intre noi: pe ea o chema ca pe mama, Emilia, si pe mine ma chema pe ca pe mama ei. Imi aduc aminte si acuma ca amandoua desenam fetite pe liste foi liniate, iar parul lor era trasat fir cu fir, in suvite paralele, pornind din crestet in stanga si dreapta catre umeri.

Din cartea pe care o citesc, Trois, de Julian Barnes: „Prieteni: asa am hotarat si asa am ramas. La varsta aia nu dezbati daca urmeaza sau nu sa fii prieten cu cineva, ci pur si simplu esti. E un proces ireversibil.”

Cred ca Seinfeld zicea la un moment dat ceva asemanator: cand esti copil, nici nu-ti trebuie multe sa fii prieten cu altul. O bicicleta de impartit, o prajitura de dat pe din doua, un castel de nisip de construit impreuna – tu ai in plus, eu am nevoie, hai sa fim prieteni.

Nu stiu de ireversibil. Eu una n-am reusit sa pastrez vreun prieten de la varsta copilariei. Ma uit pozele de la gradi si din scoala primara si nu stiu daca imi mai aduc aminte vreun nume, si chiar daca imi aduc aminte – n-am nici cea mai mica ideea unde sunt oamenii astia azi, ce mai fac sau macar cum arata.

Si pe urma lucrurile se complica. Interesele astea capitale de cand erai mic se redimensioneaza si alte lucruri iti trebuie, si alte lucruri cauti in ceilalti, din ce in ce mai multe si mai detaliate. Desi probabil ca ideea schimbului functioneaza fix la fel in continuare. Dai mai mult, ceri mai mult, si mai mult, si mai mult.

Iar din carte: „Realitatea e ca nu m-am priceput niciodata sa-mi fac prieteni. Sunt oameni pentru care e un lucru simplu, natural, si oameni pentru care nu e. (…) Acum stau singur (…), merg la serviciu, uneori stau peste program si ma simt singur. Nu am ceea ce se numeste o fire deschisa. Cand intalnesc oameni care-mi plac, in loc sa vorbesc mai mult si sa le arat ca imi plac, eu ma inchid in mine ca si cum m-as astepta ca nu voi fi agreat, ca si cum nu as fi destul de interesant pentru ei. Si atunci – pe buna dreptate – ei nu ma gasesc destul de interesant. Si data urmatoare imi amintesc, si in loc sa ma port mai bine, ma blochez iar.”

Am mai dezvoltat o teorie – dap, iar umblu cu teorii. Chiar daca nu ne dam seama, fiecare persoana pe care o intalnim este supusa automat unui set de criterii pe care le-am fixat mai mult sau mai putin constient, unele mai drastice, altele mai laxe – in functie de intensitatea relatiei pentru care vrem sa calificam persoana respectiva. E un coleg de serviciu ? – nu trebuie sa ii placa aceeasi muzica sau aceleasi destinatii turistice. E o prietena ? – nu trebuie sa ii placa rochiile pe care le porti sau sa fie de acord cum iti cresti copiii. E iubirea vietii tale ? – ar cam trebui sa cadeti in aceleasi patratele pentru majoritatea criteriilor, ca sa nu fiu deplasata si sa zic chiar in toate.

De fapt, lista de criterii nu trebuie sa fie diferita pentru fiecare categorie de persoane; ar putea foarte bine sa fie aceeasi. Doar ca  pentru unele roluri, poti sa ceri doar 20% potrivire, pentru altele 60%, iar pentru cele mai importante – 95%. Daca intr-o categorie gasesti pe cineva care depaseste binisor punctajul minim necesar, considera-te norocos si promoveaza-l in categoria superioara – acela e un om bun de pastrat in viata ta, pentru ca, dupa caz, te valideaza sau te completeaza in mod nesperat.

Ar trebui aici sa gasesc o concluzie inteleapta si graitoare.

N-am inspiratie, asa ca am sa zic doar ca probabil ca sunt macar un pic norocoasa: am promovat cativa oameni buni in ultima vreme si am compensat astfel pentru cativa descalificati. Desi acuma am alta grija: sa isi pastreze fiecare scorul obtinut, pentru echilibrul sistemului.

***

Pentru documentare, mai puteti citi si lua mai mult sau mai putin in serios:

Despre cum pierdem majoritatea oamenilor care ne trec prin viata

Despre cum am putea reduce prietenia la o formula matematica

Sursa foto

Anunțuri

Discuție

3 gânduri despre &8222;With a little help from my friends&8221;

  1. Buna. Cum te poti completa cu cineva cand ai cam aceleasi principii si valori? Mie mi se pare ca ar fi potrivit si un procent de 70 pt partenerul de viata 😀

    Scris de dan | 2 Octombrie 2012, 4:21 pm
    • Poti sa te completezi sau poti sa te identifici, cumva, sa te oglindesti in celalalt :). Aveam o discustie despre asta cu o prietena – oamenii care isi doresc parteneri foarte asemanatori cu ei sunt fie foarte impacati cu propria persoana, fie (un pic) narcisisti 🙂
      Iar de procent, ce sa zic, depinde de fiecare. Oricum eu ziceam ca ar trebui sa se potriveasca cu un numar de criterii pe care ti le stabilesti, nu sa fie exact ca tine.

      Scris de Rita | 2 Octombrie 2012, 4:44 pm

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. Pingback: Only with selected audiences « Rita la cafenea - 26 Septembrie 2011

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: