"Istorii si personaje", "Vacanta mare"

Strangers on a train

Am plecat de 20 de minute si eu ma plictisesc deja. Probabil si fiindca ultimele doua ore am tot tandalit, dintr-un exces de prudenta in planificare, dar mai ales din cauza ca mai am in fata inca 4 ore de mers.

Compartimentul e plin si cum inca e frig si toti stam cu hainele pe noi pare si mai aglomerat. Tot e bine ca sunt doar 6 locuri, nu 8 ca pe vremuri. E a patra oara cand fac drumul anul asta si cred ca o sa mai vin inca o data, fata de anul trecut cand am fost doar de doua ori.

Cand am venit in iunie, pe langa linia ferata erau brazde de maci. Asa rosii si aproape sclipitori in soarele de vara, ca-mi venea sa ma dau jos din tren si sa stau o ora in iarba sa ma uit la cerul albastru cu maci rosii pe el.
Acuma peste tot e ceata si posomorat si pleoapele imi coboara, iar ochii mi se strang – nu neaparat de somn.

In compartiment e tot rece – ventilatia de langa geamul meu recicleaza aerul cica, si trimite racoare. Asa ca e frigut si aerul e greu si neplacut mirositor. Langa mine sta un domn in varsta, foarte corect imbracat la costum, cu vesta de lana si cravata, dar a carui alena contribuie din plin la mirosul greu. Mai e sotia domnului, tot in varsta dar care se tine vizibil mai bine si inca doua doamne de varsta mijlocie, apropiata, dar care au imbatranit cu viteze diferite. Tanarul din coltul opus e asa de putin prezent ca parea ca doarme chiar si cand a vorbit la telefon.

Au inceput sa curga cersetorii de mila crestineasca. Primul, un individ cu fata de sut, care cerea bani pentru ceva spital de copii, a tras cu sete o injuratura inainte sa inchida usa la loc, pesemne dezamagit de lipsa de solicitudine a calatorilor. Acestia, indignati, au inceput imediat o discutie despre cate ticalosii se fac si cum niciodata nu stii unde ajung banii astia, ca daca ai avea siguranta, toata lumea ar da si cu cate un pic de la fiecare tot s-ar aduna ceva. Culmea e ca le si dau dreptate in sinea mea, doar ca n-are sens sa intind pelteaua discutiei. Urmeaza o femeie care-si expune piciorul protezat, din plastic, pana sus la sold, presupum. Toate privirile din compartiment o ocolesc, de jena amestecata cu sila.

Pe urma „bere, suc, apa minerala, beicrolz”. Tot o forma de jecmaneala. „Astia platesc, doamna, bilet, astia care tot vin si cer ?” „As, de unde, ca eu circul des, tot ii vad, sunt pe toate traseele”.

Hait, trenul a incetinit si s-a oprit de tot, ocazie cu care a inceput discutia despre politica. Bleah, mi-e somn si nici cartea nu am haz s-o citesc…

Am atipit un sfert de ora, cred. Cand ma trezesc, discutia in compartiment e tare animata. Tanarul s-a trezit si el, mai mormaie ceva la telefon, dar tot pare ca doarme. Se vorbeste despre de toate si amestecat – politica, finante, moravuri. Aud ca domnul si doamna mai in varsta coboara la Buzau – ce bine, poate se face mai liniste.

Cele doua doamne par sa se fi imprietenit la toarta si vorbesc de copii. Una din ele are 2 baieti – unul in America si unul la Bucuresti, pare-se. Vine de la asta mai mic, care are o fetita de 2 ani. Cresa e scumpaaaa – 16 milioane pe luna, a fost 15, dar acuma s-a scumpit. Dar macar au grija de ei, ii invata engleza si sport si toate alea. Ei, ii invata engleza ca ei nici romaneste nu stiu bine.

(Incerc din rasputeri sa nu le mai ascult, dar e practic imposibil sa ignor ce vorbesc.)

Baiatul cel mare a plecat in America, tare greu a fost, ca nu s-a vazut cu taica-su si frate-su 14 ani, si eu eram la mijloc si am tot incercat sa ii fac sa vorbeasca intre ei, l-a vazut baiat si pe urma direct barbat, va dati seama, 14 ani, acuma cu tehnologia asta nu mai sunt probleme, vorbesc intr-una si se vad, am fost si eu la ei acum 3 ani si a stat 3 luni, au facut nunta acolo, mai mult petrecere asa, cum se face la ei, parintii fetei is catolici si baiatul a trecut la religia lor, am vorbit si cu parintele de la noi si a zis ca nu-i mare diferenta, la ei e traditia asta cu dusul fetei la altar, pe urma au iesit afara si au facut cununia civila – a venit de la primarie cineva, parintii stau in Chicago, bunicii stau langa Mexic, acolo au doar primavara si vara, dincolo au patru anotimpuri, parintii cand s-au pensionat au vandut casa – au casa mare, frumoasa – si s-au mutat si ei acolo, la ei e altfel, copiii pleaca devreme de-acasa si-s asa, independenti, nu-i ca la noi, sa le facem de toate, sa le dam, ca noi aicea facem si CAR-uri, ca sa le dam lor, sa le fie mai bine, lui ii place pateul, am vrut sa ii duc de-aicea de-acasa cand am fost, da’ n-avem voie, ei pot sa aduca de mancare, noi n-avem voie de-aicea, ca suntem infestati, dar lasa, cand ma duc iar, ca o sa mergem iar, ca avem viza de 10 ani, ii duc eu, ii pun in valiza, sa imi scoata din valiza sa imi arunce, ca doar nu duc droguri, am incercat sa ii fac acolo dar nu-i acelasi lucru, ca doar ficatelul nu-i la fel acolo, parca n-are acelasi gust…

La Buzau coboara cei doi – noroc ca nu vine nimeni in locul lor, cum se intampla de obicei. Doamnele continua sa vorbeasca despre garsonierele de le inchiriaza copiii in Drumul Taberei. Rezulta iarasi ca parintii s-au sacrificat sa ii faca baiatului garsoniera – lux, cu imbunatatiri. Si ca, de la anul, cand s-or duce sa stea ei in ea, ca sa fie aproape de baiat, sa ii ajute cu fetita, ca sa o dea la gradinita cu program normal, de la anul zic, nu se stieeee in ce stare o mai fi !

(…)

Nu pot sa inteleg in ruptul capului ce ii face pe oameni sa isi verse toate povestile si problemele personale in fata strainilor. Stiu ca teoria zice ca asa ne protejam – ca sunt, teoretic, sanse mici spre inexistente sa te mai intalnesti cu omul ala si oricat de multe i-ai povesti si oricat de tare te-ar judeca drept urmare, nici nu prea mai conteaza. Stiu, ca parintii generatiei mele nu constientizeaza cum vine treaba cu „six degrees of separation”, care daca nu ma insel, cu retelele sociale la putere, s-a transformat in „three degrees of separation”.

Pe de alta parte, s-ar putea ca motivatia lor sa nu fie chiar acolo unde credem noi – un soi de insingurare si de lipsa de comunicare cu oameni mai apropiati, o maladie care ne ajunge pe toti mai devreme sau mai tarziu. Ceea ce e mai degraba trist decat ridicol…

Sursa foto

 

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: