"Cu cartea in brate", "Micul si marele ecran"

Le coeur a ses raisons…

Am fost la teatru in seara asta. Daca suna ca o lauda, chiar asta e – fiindca n-am mai fost de mult (cu o mica exceptie) – ceea ce de fapt nu e chiar asa de laudat. Hm. Ma rog, sa revenim.

Am vazut Maitreyi – inteleg ca e de foarte curand pusa in scena si premiera a fost candva prin decembrie, deci poate n-a vazut-o inca toata lumea. Eu am fost la sala Teatrului de pe Lipscani – care din pacate afecteaza piesa si respectiv perceptia spectatorilor. Sala veche cu scaune indelung-scartaitoare la cea mai mica miscare a spectatorilor intepeniti si cu grad de inclinare suficient de mic incat de pe locul meu din spate sa imi fi rotit intr-una capul ca sa vad detaliile de pe scena. Microfoane putine si prost pozitionate, insuficiente pentru scena adanca in 3 planuri. Pacat, zau asa.

Mi-a placut mult de tot Aylin Cadir in rol; amestec bun, ca sa nu zic perfect, intre inocenta si instinct feminin de cuceritoare. Expresivitate si faciala si corporala, si dans si tot tacamul. Vlad Zamfirescu si el foarte ok – desi imi pare ca jocul lui, desi in caracter, a contribuit la o receptie un pic gresita a piesei din partea salii. Maia Morgenstern nu mi-a placut; poate si din cauza ca desi era in fata scenei am auzit-o foarte prost spre deloc; poate si fiindca personajul ei a ramas sa fie o femeie bantuita si care si-a cerut adevarul („Adevarul, ADEVARUL, de ce n-a zis TOT ADEVARUL ?”) ca pe o razbunare aproape. Cu adevarat mi s-a parut mai onest Alan, corupatorul, in neputinta si suferinta lui peste ani, decat femeia aceea ranita, disperata sa isi spuna povestea ei adevarata.

Povestea trebuie ca o cam stim cu totii, chiar daca au trecut multi ani de la programa obligatorie de clasa a 11-a sau a 12-a. Nu mi-a placut prea tare Eliade la vremea aia – nu m-am regasit cine stie ce spre deloc in scrierile lui – prea mistice si prea fantastice si la vremea respectiva, si cred ca si la vremea asta inca tot asa.

Ori am o memorie extraordinara, ori m-a atins cartea mai mult decat mi-ar fi placut sa recunosc – piesa mi-a reamintit foarte tare si in detaliu lectura de acum multi ani. Sau poate doar am impresia asta si piesa a redat destul de fidel atmosfera textului.

Jocul, pe de alta parte, si mai ales reflectarea lui in sala au ciobit un pic atmosfera care nu trebuia sa fie nici idilica, nici strengareasca. Replicile istete sau stangace (nu imi mai dau seama acum cat de fidele textului lui Eliade, desi asa mi-au parut) au starnit hohote de ras in sala. Atat de putin au inteles majoritatea din diferentele majore culturale care au „guvernat” posibilitatea unei relatii cei doi. Atat de putin poate mai inseamna diferentele respective astazi – desi, cu toata globalizarea, discutam de o societate inca foarte traditionalista.

Ca sa fim onesti, o relatie intre un barbat alb, crestin, de 30 de ani si o tanara indianca de 16 ani, din casta superioara, n-ar trece de multe bariere sociale nici in ziua de azi. In anii ’30 cu atat mai putin. Cate bariere mentale in primul rand trebuie sa fi fost la mijloc, de ambele parti. Si cat de intense sentimentele, ca sa fi trecut in mod constient peste bariere. Pentru ea, ca femeie, fiindca nesocotea tot ce a fost invatata ca trebuie sa respecte – religie, familie, autoritatea tatalui. Pentru el, fiindca se intorcea impotriva binefacatorului sau si fiindca in final a ramas sa poarte vina – pentru o viata sfarsita, pentru o poveste de dragoste rupta si pentru o viata irosita in regrete.

Nu, lucrurile trebuiau sa fie mai intense si mai „grele” decat cred eu ca au ramas in mintea spectatorilor la sfarsit. Regizoarea a incercat sa carmeasca sfarsitul unde trebuie cu scena ritualica a arderii pe rug a corpului micutei Chabu, cea care a scos povestea celor doi la lumina si s-a stins din cauza efectelor dramatice pe care le-a adus in vietile celorlalti. Dar cred ca a fost prea putin.

Si mai tare decat moartea, ruptura unei povesti de dragoste, fie ea si interzisa, ar trebuie sa fie mai greu de indurat. Fiindca deh, „le coeur a ses raisons que la raison ne connaît point”, dupa cum a zis Pascal.

Sursa foto

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: