"Istorii si personaje"

WOW 2012 – ep. 1 – Povesti despre sine si despre altii

Am fost la a 3-a editie a Women on Web 2012 si fiindca una dintre cele 3 cititoare fidele ale blogului, prietena mea, Cristina, s-a descurcat sa nu primeasca invitatie nici anul asta, iaca, ii scriu aici despre ce e vorba (Crisu, vorbeam serios cu proiectul ala, ne miscam si noi ?).

Ii scriu mai ales fiindca s-au vorbit niste lucruri despre care noi amandoua dezbatem destul de serios in diferite conversatii – si pe mess ne mai gaseste cateodata aspectul filosofic al relationarii noastre cu lumea si cu internetul. Mi-ar fi placut tare sa fie acolo si sa dezbatem live –i-am si scris un sms in timpul evenimentului pe tema asta.

Prin urmare n-am sa povestesc chiar toate lucrurile care s-au vorbit pe-acolo, ci mai ales cele care au rezonat cu mine si cu ce mai gandesc cand nu sunt ocupate cu alte lucruri.

Si fiindca mi-am dat seama scriind ca am cam mult material, o sa povestesc in doua episoade. Fiti cu rabdare. Asadar, prima parte.

Tudor Chirila
A fost o surpriza placuta, nu stiu exact de ce. Nu sunt un mare fan, si ma asteptam sa il vad mai detasat si oarecum superior in fata unui asa public cu predispozitie de idolizat super-staruri. Micile aluzii cu tenta vulgara au si confirmat senzatia asta – dar noroc ca in ansamblu a fost un discurs suficient de cu miez si frumos jucat. A iesit pe plus, pana la final 🙂

Citatul cel mai citat: „Viata e misto la mijloc – cand ai citit si jumătate de manual si mai ai si forta sa aplici”.
Citatul cel mai citat 2, via Adrian Sarbu: „Daca iti faci vreodata un business, inconjoara-te de femei – sunt organizate, loiale, nu te tradeaza, te poti baza pe ele pe termen lung”.

Ideile:

  • cat de mult s-au schimbat femeile si rolul lor in familie si societate si dinamica relationarii, inclusiv sub influenta internetului
  • cum abordam continutul – pe internet sau al vietii noastre pur si simplu. Rezulta ca sunt oameni pentru care e importanta viteza – sa faci primul, sa spui primul – dar asta uzeaza repede si tare si in plus ce rezulta nici nu dureaza – in 30 de secunde, 1 minut, ce ai zis tu a fost acoperit de ce au zis multi altii, s-a pierdut deja. Tot ce pui, devine trecut instant.
  • Problema e ca nu poti crea continut de calitate tot timpul. Alternativele sunt sa fii prezent, tot timpul, cu compromis destul de mare pentru continut, sau sa o iei usor si sa creezi ceva care sa ramana acolo si peste 10 minute, 1 ora, 1 zi, 1 saptamana.
  • Suntem (sau tindem sa devenim) o generatie de autisti prezenti – foarte fain interpretata interactiunea (sau lipsa ei) a unor oameni mai concentrati asupra terminalului mobil decat asupra ce spun, pe bune, oamenii din fata lor.
  • E asa misto viata reala ca sa renuntam la ea…

Comentariile mele:
Na, emanciparea femeii a produs schimbari in societate si relatii de mult mai multa vreme, cu cateva zeci de ani bune inainte de aparitia internetului. N-am deloc accente feministe, nu-s vreun fan, dar cred ca in orice parteneriat responsabilitatile se impart – nu mai e valabil modelul „eu aduc bani in casa, tu te ocupi de copii, eu sap gradina, tu scrii felicitarile de Craciun”. Facem chestiile impreuna, le adunam si le dam pe dindoua, cateodata mai stai si tu cu copiii, mai scrii si tu felicitari de Craciun 😛 (Da, oameni, stiu, nu mai scrie nimeni felicitari de Craciun…)
Chestia cu autismul prezent – da, devine din ce in ce mai frustranta. Mai ales cu schimbarea paradigmelor de munca (adica nu prea mai muncim de la 9 la 5) si mobilitatii (adica ne gaseste mailul si 9 seara si la 7 dimineata). In conditiile astea, multi suntem mai mult in telefon, decat la masa si dialogurile au o tenta absurda, uneori. Vazut si testat 😛

Emilia Popescu
Mi-a placut tare ca nu a ramas cu discursul in zona ”ambasador Activia” si ca a interactionat cu sala invers, alegand sa primeasca intrebari si sa se expuna indirect.

Citatul cel mai citat: „Evit orice tip de expunere care m-ar face nefericita.”

Ideile:

  • mi-e frica si de feed-back-ul negativ, de ce sa nu recunosc; si mi-e frica sa nu ma prinda prea tare, sa nu stau prea mult in asteptarea reactiilor
  • (la intrebarea „dar in viata reala nu va e frica de reactiile negative?”) in timpul meu liber ma vad cu oameni care imi sunt dragi si ma iubesc si nu ma agreseaza

Comentariile mele:
Am si eu aceleasi preocupari – desi nici pe departe expunerea implicita de care ar avea nevoie . Si aici cred ca aveam ce dezbate cu Cristina, o gramada. Mai ales dupa ce am urmarit ca spectator online (si offline) la tot felul de operatiuni de punere la colt a oamenilor, pentru parerile pe care si le exprima.
Cred ca intr-un fel natural si normal, fata in fata oamenii nu (re)actioneaza la fel de violent, nu condamna la fel de tare si nici nu verbalizeaza chiar toate parerile negative. Si oricat incurajam comunicare, de dragul protectiei celuilalt, mie mi se pare ca e foarte ok asa. E plin internetul de pseudonime (sic!) care adapostesc rautati pe care oamenii respectivi nu le-ar indrazni intr-o discutie directa.
Asa ca e oarecum firesc sa vrei sa te pui la adapost de asta – sa nu te manifesti prea tare sau sa lasi sa se vada din tine doar ce altii nu ar avea de ce sa critice asa tare (o sa revin la asta in partea a 2-a).

Amalia Enache
Amalia a vorbit despre copiii din centre de asistenta si despre ce face HHC Romania pentru copiii astia. Cred ca toata sala, desi nu prea intentionam si poate ne gandeam ca nu se potriveste subiectul cu atmosfera evenimentului – toata sala, nu doar Amalia, a avut ceva noduri in gat pe parcursul prezentarii, mai ales privind la pozele cu niste copilasi foarte frumosi care au rulat in spate.

Citatul cel mai citat: „Cum ar fi ca niciodata-niciodata sa nu va puteti alege singure hainele?”

Ideile: Nu cred ca ne dam seama cate privilegii, pe care le credem normale, avem prin faptul ca am crescut intr-o familie. Lucruri pe care le primim sau le deprindem de acasa – si la care un copil normal viseaza – sa isi aleaga un tricou preferat, sa il intrebe cineva ce ar vrea sa manance, sa sa petreaca cateva ore doar cu el (si nu cu inca 10-15-20 de copii).

Comentariile mele: Zau daca am. Mi-as dori foarte tare sa am si eu mai multa disponibilitate afectiva pentru implicare in directia asta – si ii admir foarte tare pe cei care au.
Urmeaza partea a 2-a, despre masti virtuale, ramaneti pe receptie ca e si mai interesant.

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: