"Istorii si personaje"

It’s a self-preservation thing

Oricat de ciudata ar parea intrebarea, v-ati jucat vreodata cu melci ? Din aia in cochilie, carora le canti „melc-melc, codobelc” si ei ies sa vada ce se intampla pe-afara ? N-am idee ce ii face pe bietii melci sa iasa de la adapost doar fiindca aud un cantecel… Dar daca v-ati jucat cu melcii, sigur le-ati si bagat degetele in ochi, sau antene sau ce-or mai fi acelea si sigur i-ati vazut cum se retrag incetul cu incetul, pana intra de tot inapoi in cochilie daca nu ii lasi in pace.

Pe de alta parte, poate ati experimentat o interactiune apropiata – foarte apropiata – cu o viespe, de exemplu. O sa te bazaie la nesfarsit cand mananci o piersica, chiar daca tu o lasi in pace, dar cand n-o mai lasi si ai vrea tare sa scapi de ea, sansele sa te intepe cresc substantial. Sau mai bine o albina, care o sa te intepe cand se simte atacata, chiar daca pentru ea asta e sinucidere curata – la propriu. (Am vrut foarte tare sa dau exemplul cu scorpionul – dar era cam prea evident si la indemana 🙂 )

Ma rog, regnul animal e plin de mecanisme defesive, care mai de care – camuflare, mimetism, agresivitate, pacalirea adversarului, sisteme de aparare comuna etc. (am si facut research pentru postul asta – ma multe aici si aici).

Poate ca n-om fi atacati la fel – nu fizic, nu cat sa ne puna viata in primejdie, nu in mod curent – dar de ce n-am avea si noi, oamenii, mecanisme de aparare similare ? E o intrebare retorica, fireste ca avem.

***

Am o prietena care nu pierde nicio ocazie sa-mi zica „fato, fii si tu mai bataioasa, bate cu pumnul in masa !”. Am alta prietena care-mi zice mereu „bai, fii si tu mai blanda”. Bine ca nu se cunosc intre ele, altfel cred ca s-ar parui pe strada… Nu cred ca-i vorba ca vad lucruri diferite la mine, sau ca ma prind in contexte diferite. Cred ca fiecare percepe altfel stimulii externi, isi estimeaza altfel raspunsul la stimulii respectivi si mecanismele de aparare necesare.

Nu simt neparat nevoia sa ii dau dreptate vreuneia dintre ele. Imi dau seama uneori ca ar trebui sa am o reactie mai ferma, fiindca am senzatia ca oamenii ma cred prea blajina si profita de asta – ma bruscheaza, ma folosesc, ma fac sa sufar. Pe de alta parte, cand se intampla sa am reactia sau replica aia mai ferma pe care mi-o doresc – si primesc imediat reprosuri pe tema asta – incep sa ma simt vinovata. Cam asa cum au zis niste oameni intr-un film:

Kathleen Kelly: No, I know what you mean, and I’m completely jealous. What happens to me when I’m provoked is that I get tongue-tied and my mind goes blank. Then, then I spend all night tossing and turning trying to figure out what I should have said. 
Joe Fox: Wouldn’t it be wonderful if I could pass all my zingers to you? And then I would never behave badly and you could behave badly all the time, and we’d both be happy. But then, on the other hand, I must warn you that when you finally have the pleasure of saying the thing you mean to say at the moment you mean to say it, remorse inevitably follows.

Well, presupun ca nu exista un raspuns, o reteta standard. Facem fiecare ce ni se pare potrivit sau posibil, ca sa ne fie mai bine sau doar ca sa supravietuim.

It’s a self preservation thing, cum a zis un baiat in alt film…

Sursa foto.

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: