"Istorii si personaje"

The Grey area

Am zis de ceva vreme ca nu ma mai uit la Grey’s. Si tot nu pot sa ma tin de chestia asta. Scuza oficiala e ca sambata dimineata nu e nimic mai breaz la tv, dar…

Acum vreo 4-5 ani, cand am vazut seriile 1 si 2 prima data, plangeam la fiecare episod de mi se facea rau. Lunea seara – parca asa era – aveam program: eu stateam la mine in camera, Alina la ea si plangeam amandoua pe tacute; pe urma ne intalneam in bucatarie cu obrajii umezi si ochii umflati si rosii. Mi se parea atunci ca e din cauza cazurilor individuale – care, intre noi fie vorba, nu sunt banale dureri de cap. (Acuma imi vin in cap doar omul care avea cuie impuscate in cap si barbatul si tanara pe care ii strapunsese o bara de metal, care ii si tinea uniti in felul asta.) Am si zis asta, cu maxima convingere, multor oameni care ma intrebau de ce ma uit.

Well, I have news: ma uitam, ma uit inca, pentru povestile doctorilor, povestile lor personale vreau sa zic. Si daca erau maturatori, tot m-as fi uitat, din fix acelasi motiv. Am aceasta teorie (sunt sigura ca nu-i a mea, dar nu-i nimica) – toate lucrurile care ne plac intr-un fel sau altul ne plac pentru ca ne reflecta, cum suntem sau cum am vrea sa fim, si pentru ca ne regasim in ele. Narcisism cu patalama, desigur, dar fix asta este.

Asa si cu doctorii: or fi salvand ei vieti (sau nu neaparat), dar tot oameni sunt, si nimic din ce le e omenesc nu le e strain. Si daca va uitati, ca si mine, la ce se mai intampla prin vietile lor, este fiindca vreti sa stiti, ca si mine, ce-o sa se mai intample prin vietile voastre, dupa un model prestabilit. Ca daca la ei se poate asa, intr-un anume fel, ca sa se rezolve toate cele, sigur-sigur se poate si la noi.

Well, I have news 2: nu, nu neaparat. Ieri seara vorbeam cu o prietena: m-am saturat de retetele din filmele americane, prefabricate, in care toate cele se termina cu bine – stiti, if it’s not ok, it’s not the end (ala e englezesc, dar n-are a face). Creeaza asteptari, fiindca, zau, nu intotdeauna se va termina cu bine. Si ar trebui sa ne pregatim din vreme si pentru varianta asta, ca sa nu dam in zid. (Pentru cine citeste aici de mai multa vreme, aceasta… atitudine nu ar trebui sa fie o surpriza; pentru ceilalti: aveti de a face cu o pesimista metodica :P).

Revenind: am un mare respect pentru scenaristii care lucreaza la seriile americane – mi-ar placea sa stau macar 1 saptamana la niste sedinte de lucru, cred ca ar fi absolut fascinant. Asa o buna cunoastere a naturii umane ! atat pentru constructia personajelor in sine, cat si pentru estimarea asteptarilor audientei de la un personaj sau de la un arc narativ…

In mod particular in Grey’s imi plac monologurile de sfarsit si inceput (mai sunt voice-overs si prin alte seriale – Sex and the City, Desperate Housewives – sunt doar doua exemple, dar parca nu la fel de reusite…). Cumva reusesc cu monologurile astea sa si rezume povestea, dar sa si proiecteze paralele cu situatii pe care fiecare spectator si le cunoaste, fiindca-s doar ale lui, personale.

Un studiu de caz:

Episode 2.23: Blues for Sister Someone
April 30, 2006

Opening:

The key to being a successful intern is what we give up. Sleep, friends, a normal life. We sacrifice it all for that one amazing moment. That moment when you can legally call yourself a surgeon.

There are days that make the sacrifices seem worthwhile. And then there are the days where everything feels like a sacrifice. And then, there are the sacrifices that you can’t even figure out why you’re making.

Closing:

A wise man once said, “You can have anything in life, if you will sacrifice everything else for it.” What he meant is, nothing comes without a price. So, before you go into battle, you better decide how much you’re willing to lose.

Too often, going after what feels good, means letting go of what you know is right. And letting someone in means abandoning the walls you’ve spent a lifetime building.

Of course, the toughest sacrifices are the ones we don’t see coming. When we don’t have time to come up with a strategy, to pick a side, or to measure the potential loss. When that happens, when the battle chooses us, and not the other way around, that’s when the sacrifice can turn out to be more than we can bear.

Am gasit acest site cu o gramada din monologurile din Grey’s. Asa o comoara… Sa va asteptati sa mai scriu din astea. Ca doar nu degeaba am plans 2-3 sezoane la fiecare episod.

Surse imagini site 1 – site 2.

Anunțuri

Discuție

3 gânduri despre &8222;The Grey area&8221;

  1. Eu sunt la curent mereu-mereu cu ultimul episod (dependeta?!). Acum sa vezi tragedie si discutii si povesti… sezonul 9 🙂 Cum astept eu fiecare weekend sa vad ce si cum s-a intamplat! Si americanii sunt oameni si ei, ca nu toate sunt cu „hepiend” 😛

    Scris de hellene73 | 19 Noiembrie 2012, 12:08 am
    • Eu nu am habar ce s-a mai intamplat de foarte multa vreme 🙂 Cred ca de pe la sezonul 4 incolo. Si cum ziceam, acuma ma uit fiindca e pe tv, si sambata dimineata alta treaba nici n-am 😛 Dar si astea vechi tot rascolesc niste lucruri…

      Scris de Rita | 19 Noiembrie 2012, 12:14 am

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. Pingback: the broken heart syndrome « Rita la cafenea - 24 Noiembrie 2012

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: