"Istorii si personaje"

The Broken Heart Syndrome

Of, serialele astea cu doctori. Acuma m-a prins iara microbul cu House (am dat peste Euforia in grila…) – dar cum se zice ca a fost creat dupa chipul si asemanarea unui Sherlock Holmes modern si doctor, well, poate nu ar trebui sa ma mire foarte tare.

Daca la Grey’s chiar ma pacaleam ca ma uit pentru cazuri, tind sa cred ca la House chiar pentru asta ma uit – pentru modul in care intr-un mod clasic detectivistic, cu tot cu ezitarile si chiar greselile de rigoare, sunt diagnosticate diversele suferinte ale pacientilor. Desigur, ma uit la acestea si cu un grad crescut de ingrijorare, gandindu-ma ce treaba complicata e corpul uman si de cate ori ai putea sa mori pana sa se prinda cineva, chiar si cineva calificat pentru treaba asta, ce anume e in neregula cu tine.

Oricum, voiam sa povestesc ceva anume. Am avut acum cateva saptamani o discutie destul de aprinsa cu un prieten, care-mi zicea ca sunt suferinte mai grele pe lumea asta decat ingrijorarile zilnice pe teme lipsite de importanta, ca poti sa ai o boala cronica pe care trebuie sa o duci pe picioare tot restul vietii – asta in cazul simplu si dragut in care nu ai ceva incurabil care sa iti reduca speranta de viata la cateva luni, cand chiar ai voie sa te plangi de ce ti se intampla. In timp ce in rest – nu, nu prea.

Ei bine, se da acest episod din House, in care pacientul delireaza, are tulburari de respiratie si de vedere, resimte atacuri de panica si respectiv face infarct – toate acestea fara nicio cauza fizica aparenta. Printr-un proces de diagnosticare nu prea stralucit, rezidentii isi dau seama ca pacientul lor face atac de cord din cauza stress-ului de a fi in prezenta unei femei pe care o place, dar pe care nu poate sa o abordeze. Atacul acesta de cord anume este o forma speciala de cardiomiopatie (Takotsubo pe numele ei stiintific, „sindromul inimii frante” in limbaj popular), care apare ca reactie la stress emotional – adica muschiul inimii se contracta violent si in unele cazuri se poate produce chiar o ruptura. Cum ar veni sufera de inima franta, bietul de el.

Repet, poate nu e clar: muschiul inimii se poate rupe din cauza stress-ului emotional – asa de simplu. Nu doar de uzura, cand ai trecut deja de 70 de ani si „ceasul” s-a cam stricat.

Desigur ca nu trebuie sa luam ad literam un scenariu de film, in timp ce explicatia medicala e un pic mai complicata, dar ideea e ca se intampla, principiul e acolo si functioneaza, la fel ca in cazul ulcerului (care desigur ca are parte de factori fizici favorizanti, ca alimentatia necorespunzatoare). Hormoni si alte „chimicale” care se revarsa prin corp si dau peste cap functiile altfel bine stabilite si reglate ale organelor.

Diferenta e ca asupra factorilor fizici (si chimici) poti sa intervii si sa ii corectezi fizic (sau chimic). Corpul se repara, in general, chiar daca nu intotdeauna de tot – regim, tratament, interventie chirurgicala etc. Psihicul insa nu e la fel de usor de controlat sau de potolit, iar lucrurile care il afecteaza sunt mai de durata si mai „grele” decat multe suferinte fizice.

Cum zice Vlad Petreanu aici:  „Corpul suportă, sufletul se chinuie, dar mintea are nevoie de echilibru ca să te scape teafăr, în cele din urmă – o minte organizată, limpede, care să analizeze şi să prognozeze în timp ce totul, în jur, alunecă şi se răsuceşte. Dacă trebuie să alegeţi, vreodată, păstraţi-vă mintea echilibrată, înainte de orice şi în loc de altceva.

Asa ca vezi tu, dragul meu, lucrurile nu sunt asa de alb-negru, iar sa fii prizonierul propriilor ganduri si sentimente e la fel de grav ca orice alta boala cronica. Si n-as vrea sa exagerez si sa zic ca poate e mai grav. Vorba ceea, sanatosi sa fim, ca belelele curg…

Sursa foto (si un articol foarte interesant, de altfel, daca il cititi cu mintea deschisa).

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: