"Istorii si personaje"

You can’t choose your family…

home aloneDe cativa ani, din motive obiective, nu ma mai duc in vizita la ai mei iarna. Pastram o relatie decenta si oarecum afectuoasa si de la distanta, mama imi trimite din cand in cand, dupa cam 2 saptamani fara vesti, sms-uri fara punctuatie in care ma intreaba „ce mai faci” sau „esti bine”, eu mai sun cand imi aduc aminte, ca sa ma plang ce cine stie ce catastrofa nucleara care mi s-a intamplat – toate bune si frumoase. In plus, mi se pare ca e suficient timp de cand m-am dus de-„acasa” cat sa consider „acasa” unde traiesc eu, nu unde locuiesc mama si tata.

Nu suntem neaparat fericiti cu familiile noastre initiale – de fapt, putini oameni sunt, dintr-o gramada de motive. Diferenta dintre generatii e motivul clasic si cel mai des intalnit. Mai ales in ultimii 30 de ani lucrurile s-au dat foarte tare peste cap, asa ca mentalitatea colectiva – si cele individuale – e substantial diferita de cea din vremea parintilor nostri. (Foarte probabil ca acum 100 de ani, diferenta de generatie nu era asa de vizibila, lucrurile inca nu incepusera sa se schimbe cu asa viteza. Ceea ce imi aduce aminte de o discutie cam de acum 1 an cu niste prieteni despre influenta tehnologizarii si schimbarile pe care le-a adus in societate, mai ales in ce priveste viteza – a aproximativ orice. Dar asta e alta discutie.)

Totusi, mersul lumii e asa incat, in afara de cazul in care te hotarasti sa te duci la manastire, tot iti trebuie o „familie”. Nevoia de apartenenta, de incluziune si de atasament e una din cele mai puternice. Asa ca in lipsa familiei initiale, ne adunam in jur alti oameni care sa compenseze asta – soti, iubiti, prieteni, cauze sau retele sociale (sau chiar munca) – tot o forma de atasament.

friendsConsolarea evidenta in chestiunea asta cu „familia” e ca o putem recompune asa cum vrem sau ni se pare ca se potriveste mai bine cu valorile proprii, noi, pe care ni le-am format ca adulti „independent”. Lasa ca nu suntem nici adulti independenti si nici valorile personale nu sunt noi si cam toate ideile de pe lumea asta au fost deja gandite de cineva… Pentru fiecare dintre noi insa pare ca am descoperit America – si ca nimeni inaintea noastra n-a mai trait, n-a mai gandit si n-a mai simtit asa.

Deci, ne facem „familie” proprie – si credem ca putem conta pe ei, oricand, pentru ca i-am ales cum trebuie, dupa chipul si asemanarea noastra, si pentru ca ne vor da inapoi ceea ce le oferim si noi, la randul nostru. Doar ca partea asta e valabila pentru fiecare in parte – si nu exista nimic care sa oblige la reciprocitate.

Familiile se destrama, mai mult ca inainte – pentru ca nu mai exista obligatii administrative, religioase (aproape deloc) si nici morale (ma rog, poate morale mai sunt un pic). Nu ca obligatiile administrative sau religioase ar fi un motiv corespunzator pentru pastrarea unei legaturi familiale. Dar din pacate toate tipurile de relatii au devenit la fel de volatile – si se rup la fel de des si de rau, daca nu cumva chiar mult mai usor si din motive mult mai slabe ca inainte. Nu mai exista suficiente valori sau experiente impartasite, respect si afectiune. Fara familie, fara prieteni – devenim oare asociali ? Sau ne asteapta manastirile, pe toti ? (Ouch !)

M-am apucat sa scriu postul asta in Ajunul Craciunului – incepusem cu citatul pe care o sa-l gasiti la sfarsit, fiindca iar m-am uitat la Grey’s Anatomy si se potrivea la fix. In mod ciudat – si contradictoriu – prietenii mei, majoritatea casatoriti si cu copii, cam toti isi anuntasera planuri cu familiile proprii in zilele de sarbatoare. Vreau sa zic familiile initiale, acelea bazate pe legaturi de sange.

Deci ce se intampla, doctore ?! La 30 si de ani am ajuns sa intelegem sau sa ne convingem ca familiile noastre fabricate nu sunt nici acelea suficient de „bune” ? Fugim la parinti, „acasa”, fiindca oricum ar fi ramanem pe viata copii lor si ne vor asculta si ne vor fi alaturi si ne vor ierta, (aproape) orice s-ar intampla, „aproape” orice am face ? Ceea ce prietenii nu or sa faca, nu la nesfarsit ?

Daca ati ajuns pana aici si sperati sa fie un raspuns – scuze, n-avem astazi 🙂 Va las cu citatul si cu urarea sa va gasiti tribul, oricare ar fi acela, in 2013.

„There’s an old proverb that says you can’t choose your family. You take what the fates hand you. And like them or not, love them or not, understand them or not, you cope. Then there’s the school of thought that says the family you’re born into is simply a starting point. They feed you, and clothe you, and take care of you until you’re ready to go out into the world and find your tribe.”

Sursa foto 1 * Sursa foto 2

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: